Treceți la conținutul principal

A fi sau a nu fi funcționar public

Prin noul Cod Administrativ, urmare a unor amendamente prezentate Camerei Deputaților, există pericolul (oportunitatea?) ca Arhitectul Șef să înceteze a mai fi funcționar public, trecând în categoria personalului contractual.

O fi bine?

Prima reacție a fost că da. De prea multe ori în cei, deja, paisprezece ani de proiectare m-am izbit de abuzuri și incompetență. O vreme am crezut că eu sunt de vină. Discuțiile colegilor mi-au confirmat contrariul.
Teoretic, dar absolut teoretic, Agenția Națională a Funcționarilor Publici coordonează anual evaluarea Arhitecților Șefi în funcție. Dar doar teoretic. Care ar fi competența unei asemenea agenția în a evalua mai mult decât cunoașterea (nici măcar reala înțelegere) legislației și frecvența prezenței în birou? Există oameni acolo capabili să înțeleagă gestionarea politicilor urbane sau existența/inexistența unei viziuni în privința dezvoltării unei comune, oraș sau județ? Nu ar trebui cumva ca Arhitectul Șef să fie mai mult decât un semnatar de hârtii? Unde încep și unde se termină îndatoririle acestuia dincolo de textul sec și generic din Legea Funcționarului Public? Ați auzit de Arhitecți Șefi care să părăsească funcția pentru incompetență altfel decât cu dosar penal?

Dar o fi bine?

Poate fi Arhitect Șef un "part time job"? Poate că da dacă teritoriul deservit este suficient de mic (ca populație și/sau suprafață). Sau poate că nu ar mai trebui să avem UAT-uri "de buzunar", cu primării deservind doar câteva sute de oameni...

Poate fi un serviciu asigurat de un prestator? Mai putem atunci vorbi despre Instituția Arhitectului Șef? Nu tot la o mașină mai mult sau mai puțin rapidă de semnat acte ajungem?

Și cum rămâne cu exercitarea autorității publice? Nu este aceasta atributul exclusiv al funcției publice?

Există în acest moment un scenariu de înlocuire a situației actuale ce să fie mai bun decât forma existentă? Are sens să fie schimbat un sistem funcțional (ce își are slăbiciunile lui constatate în practică) cu un experiment radical opus fără a avea bine creionate și măsurile obligatoriu complementare pentru a-l implementa?

Avem nevoie de Instituția Arhitectului Șef? Clar, da.
Avem nevoie de o evaluare profesională reală periodică a celui ce ocupă vremelnic această funcție? Clar, da.
Cât ar trebui să se implice OAR în numirea și evaluarea Arhitectului Șef? Dar RUR? Schimbăm Legi? Găsim formule?
Ar trebui să fie numit sau ales? Ales de cetățeni sau votat ca reprezentat al Ordinului?

Haideți să deschidem o perioadă de căutări până găsim soluția cea mai bună. Este o problemă extrem de important de prins pe agenda noii conduceri OAR așa cum va fi ea votată peste două săptămâni. Care este părerea celor patru candidați la președinție?

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Și eu

Am fost întrebată în privat de ce acest miting. Să vă spun o poveste. Povestea mea.
Pe 28 noiembrie 2015 la ora 8 dimineață am primit o citație de la DNA. Fără explicații. Pentru miercuri, 2 decembrie, prima zi de după mini-vacanță.
Patru zile și jumătate am trăit în teroare. Am ajuns acolo. Eram practic toți proiectanții din oraș. Prea speriați pentru a vorbi între noi. Tremurând. Îndopați cu pastile. Ni s-au luat declarații. Era o reclamație privind regimul avizelor PSI. Colectiv tocmai se întâmplase.
În primăvara aceasta, după aproape doi ani și jumătate, am primit un plic gros prin poștă. Dosarul fusese închis constatându-se absența faptei.
După doi ani și jumătate am aflat că, de fapt, în tot acest timp fusesem nu martori, ci suspecți. Noi toți și fiecare dintre noi. Ne chemaseră ca să ne facă să ne autoincriminăm.
De aceea trebuie să mergem sâmbătă.
Dacă nu vi s-a întâmplat încă, nu înseamnă că nu vi se poate întâmpla.
Doi ani și jumătate am fost urmăriți toți arhitecții din ace…

Mea Culpa

Acum doi ani intram în campania electorală. Pentru prima dată în calitate de candidat. Cu speranțe mari și o interminabilă listă de priorități. Ce voi face când voi avea mijloacele de a schimba orașul mai mult decât ca simplu cetățean.
Aproape am câștigat alegerile. Procente istorice. Zece consilieri din douăzeci și unu. Aproape majoritate simplă. Cu ajutorul alianțelor pe care reușim să le semnăm, avem majoritatea. Avem viceprimar. Gata. Ne apucăm de treabă. Facem tot ceea ce știm că trebuie făcut. Tot ceea ce am promis că facem.SAU NU.Adevărul ne-a izbit rece mai spre toamnă. Ce puteri avem de fapt?
Angajații primăriei, executivul adică, cei cu care ar trebui să facem noi treabă, se împart în:
1. Cei care ar vrea să facă, dar nu știu,
2. Cei care nu vor să facă pentru că, oricât i-ai plăti, sarmale de împletit și rufe de spălat vor exista întotdeauna și vor fi mai importante decât atribuțiile de serviciu
și
3. Cei cărora li s-a interzis să își facă treaba nu cumva să obțină PSD-ul v…

Am fost și eu acolo

Da. Recunosc. Am fost și eu acolo. Am fost printre cele huiduite la ieșirea de la școala de vară. Am meritat? Nu cred.
M-am gândit mai întâi să scriu o postare în mai multe episoade despre ceea ce s-a întâmplat. Plecând de la ceea ce ni s-a strigat. Apoi mi-am dat seama că nu are sens. Hai să smulgem bandajul de pe rană dintr-una. Ni s-au reproșat tocurile, machiajul și rochițele pastel.
Întâmplător, eu eram în balerini și ținută all black cu pantaloni. Că așa mă simt eu bine. Defect profesional căpătat în cei 18 ani de muncă. Nu înseamnă neapărat că aș considera că cele în ie sau taioraș roz au greșit. Atunci când am dat interviul de angajare în primărie imediat după facultate eram în costumaș galben pal ce se termina cu o palmă deasupra genunchilor și cocoțată pe tocuri de dădeam cu capul de tocul ușii. Nu mai știa săraca doamna Mircea, șefa de la personal, cum să mă facă să fiu mai puțin vizibilă. Altă vârstă, altă experiență.
În privința machiajului, nu insist pentru că am mai făcu…